Începem chiar cu ceea ce sinăienii nu vor să recunoască: orașul nu mai este extraordinar/special, nu mai este ieșit din comun. Mai e regal doar pentru că se află Peleșul aici. Sinaia ajuns un târgșor oarecare, cu nimic mai breaz decât o așezare cvasi-urbană anonimă din Teleorman, Buzău, Călărași sau Dâmbovița.

Dacă nu ai orbul găinilor, dacă nu ești co-interesat, dacă nu ești complice la prăpădul făcut de administrația locală în ultimii 18 ani (pe scurt: depopulare, salarii mici/sărăcie, gașcă, închiderea terenurilor de sport, joaca de-a spitalul, vandalizarea educației, feudalizarea instituțiilor, distrugerea arhitecturii – fie prin nepăsare, fie prin construcții mamut), dacă nu ești turist și nu vezi decât parcul și strada din centru făcută să-ți ia ochii (deși, și aia arată ca în o-mie-noua-sute-toamna), atunci știi ce urmează să scriu: Sinaia s-a ruinat. A ajuns unul dintre acele orășele cândva cochete, care și-au cunoscut gloria în secolul trecut, dar care în prezent sunt sinonime cu sărăcia. Sinaia nu e în secolul XXI, n-a intrat. Mileniul III n-a adus nimic bun pentru sinăieni. Ba dimpotrivă!

Cum? De ce? Fiindcă orașul stă pe o alianță toxică, o complicitate între administrație și localnici menită să asigure subdezvoltare economică. Sunt alegătorii sinăieni nebuni? Sado-masochiști? Suferă de sindromul Stockholm? Răspunsul e mai complex.

Unu la mână: le e frică de orice e nou. Deși au trecut aproape treizeci și trei (!) de ani de la Revoluție, românii încă n-au învățat să poarte haina libertății. Așa că preferă firimiturile. ”Da, e rău, dar cine știe cine vine în loc și dacă va fi mai rău ca până acum?!”  Numai că în viață nu câștigă cei lași, cei cu obiceiuri de șocâte, cei care vegetează ascunși prin colțuri, care nu fac niciodată nimic nici măcar pentru sine, mulțumindu-se să supraviețuiască, târându-se pe la baza piramidei trebuințelor. Cine câștigă? Aceia care au curaj, demnitate, coloană vertebrală, cei care acționează, care fac ceva.

Doi la mână: le lipsește cu desăvârșire termenul lung (viziune pe termen lung). Termenul mediu e și el compromis… Românii nu mai au decât orizontul zilei de mâine. Nu realizează consecințele unui vot dat din poziția ghiocelului. Slugăresc puterea, oricât ar fi aceasta de meschină. Sinaia, înțelegem, a existat și ea tot în cultura fostului Imperiului Otoman și s-a târât prin “raiul” comunist. La drept vorbind, n-a ieșit niciodată de aici. Evul Mediu e mai prezent ca oricând:

Votezi “cum trebuie”? Ai serviciu. Mizer, plătit cu salariul minim pe economie, așa cum e, dar ai…

Nu votezi? Ooo, urmează răzbunări!

Nu dai like pe Facebook? Vezi că sunt numarate – se stie cine a dat și mai ales cine nu a dat!!!

Dai like ”concurenței”? Atât ți-a trebuit!

Viata-i grea, cine-o fi de vină, cine-o fi greșit? Soros, extratereștrii, 5G- ul? Sau voi alegătorii?

Trei la mână: pensionarii își dau votul pentru un ghivecel cu flori, pentru un abonament gratuit pe transportul în comun și pe promisiunea că le face primarul o băncuță unde să mai stea la o bârfă, în timp ce nepoții lor părăsesc orașul în căutare de joburi mai bine plătite. Le pasă? Evident, NU.

Patru la mână: lehamitea generală. Indiferența față de orice. Există “ăștia”. Dar nu ne interesează ce fac ăștia (”Parcă putem noi să facem ceva!” – vă sună cunoscut?). Iar ăștia construiesc de-a valma, toacă banii europeni în gașcă și soarta orașului e compromisă. E depopulat, cu educația la pământ, sărăcit și condus ca-n Africa, de un clan care devine tot mai bogat.

Cinci la mână: pactul toxic între autorități și cetățeni (deși e mult spus cetățeni) e așa: cetățenii se fac că nu vad ce fac pungașii prin oraș sau se consolează cu ideea cea mai greșită care a dat rod în spațiul românesc în ultimele decenii: fură, dar măcar fac și câte ceva. Practic, cetățenii țin de șase cât autoritățile mută banul public în buzunar privat. Și la sfârșit primesc răsplată mărunțiș. ”Bravo”, cetățeni!

Șase la mână: toți acești complici se știu incompetenți și se tem de cei competenți și de faptul că dacă își pierd slujba (obținută în acest sistem feudal, în acest sistem de vasalitate) nu-și vor mai găsi alta. Și într-adevăr nici n-ar trebui să aibă loc de muncă. Ar trebui să strângă molozul undeva pe un șantier, fiind necalificați în nicio meserie. Nu e nicio rușine să fii muncitor necalificat, rușine e să fii ticălos și să trăiești fără obraz.

Șapte la mână: din democrație n-au înțeles nimic. Vând votul, vând viitorul pe te-miri-ce nimic. Nu înțeleg cum votul e legat de speranța lor de viață, de nivelul de trai. Au rămas tot ca în ”O scrisoare pierdută”, în județul nostru de munte: ”Da’ eu cu cine votez?” Care se traduce așa: Da’ mie ce-mi iese, ce se dă?

A: – X-ulică ce îmi dă? Nimic?

B: – Un sistem nou care poate să aducă viitorul!

A: – Nu mă gandesc la viitor! Aici și acum contează! Rămân aici, la sclavie și căldurică!

B: – Oh, boy!

Bref: dai votul doar dacă îți iese imediat ceva.

Ca în toate culturile sub-dezvoltate, votul e o capră scoasă-n obor o dată la patru ani. Mai departe, nu ne interesează. ”Să fure, nene, dar să ne dea și nouă ceva, că de-aia suntem complici!”

Și între timp economic, orașul e o ruină, totul trece prin gască, incompetenți în funcții, iar prețul apartamentelor scade, scade, scade. Nu-i nimic, ridică băieții deștepți (ce ofensă pentru ideea de inteligență!) altele…

Și uite așa a ajuns Sinaia din extraordinară o ordinară afacere cât se poate de românească.