Slăbiciunea corupe

Cazul vilei de lângă Mănăstire și întrebarea: când se mută primarul la Peleș?

Vă spun de la început: o să fie un text lung, dar o să și merite.

La noi, la Sinaia, e ușor de explicat ce se întâmplă și de unde vine declinul. Primarul Vlad Oprea s-a înconjurat în ultimele decenii de un clan și a transformat Sinaia în feuda sa și a camarilei.

Articolele recente din presa centrală arată cum și-a construit vila la doi pași de Mănăstire, în disprețul legilor urbanismului. Cât despre legea lui Dumnezeu… Singura mirare rămâne de ce nu s-a mutat încă Oprea la Peleș? În definitiv, lumea pare sa se fi întors cu fundul în sus de ceva vreme, deci de ce nu și vătaful sinăian în palatul lui Carol I?

E un caz-școală de corupție morală aici. Instituțiile au fost slăbite și populate de oameni nepregătiți, care au cedat ușor capriciilor șefului de clan. Puterea absolută corupe în mod absolut. E cunoscută zicala. Sinăienii o îndură pe cârca lor și s-ar putea spune că nu fără o oarecare plăcere masochistă. Dar nu numai puterea corupe în mod absolut, ci și slăbiciunea oamenilor.

După 1989, societatea românească în ansamblul ei s-a umplut de oameni tot mai slabi, abandonați de autoritate și, cu timpul, imuni la respect, la bun-simț, la educație. Ba chiar, în anii din urmă, cu alergie la valoare — voi detalia în cele ce urmează cum s-a ajuns la asta. Iar Sinaia este doar o oglindă în mic a tot ce s-a întâmplat la nivel național în ultimii ani. Dar mai există un etaj, și vom ajunge cu textul și acolo: ceea ce se întâmplă în lume, dincolo de noi.

Să le luăm la rând. Sinăienii au îndurat, cum spuneam, multe. Fiecare are un alt motiv pentru a spune: stop, până aici! Al meu are legătură cu închiderea terenului de sport din curtea unei școli. Un fapt banal veți spune, dar veți greși, căci e mai mult — e un simptom al unei lumi bolnave. Mai țineți minte cu ce se mândreau românii în primii ani de după 1990? Cu echipa națională de fotbal. Astăzi, naționala este ciuca bătăilor, iar cele mai importante echipe de club de după 1945 – Steaua și Dinamo – se zbat prin mocirlele din Liga a II-a. Coincidență? Greu de crezut. Și cum anume a fost distrus fotbalul românesc? Prin închiderea principalelor “academii”: terenurile din curțile școlilor. Alături de moartea maidanelor și de falimentul fabricilor, în jurul cărora gravitau echipe de fotbal, acest gest aparent oarecare a grăbit slăbirea întregului corp social. Fără sport și fără identitate a fost ușor să ajungem o societate haotică, în care cetățenii se rătăcesc ușor. Și aici a intervenit partidul (toate sunt FSN!) ca să reintri pe linie “dreaptă”. În ziua de azi cine strigă “Hai, România!’’ sau ‘’Hai, Dinamo!” vrea să facă un banc, o glumă, în niciun caz un îndemn la luptă.

Rămași fără echipe și stadioane, oamenii și-au mutat atenția către politică, partidele devenind noile grupări rivale. Nu mai sunt steliști, dinamoviști, rapidiști astăzi decât sporadic. Acum avem peneliști, pesediști, useriști și tot așa. Din pricina patimilor politice se ajunge usor la ceartă, pe stradă, la piață, ba chiar au ajuns să se urască și să se războiască oameni din aceeași familie sau prieteni de-o viață.

La bază, ura e intactă. La vârf se dă mână cu mână peste țară, o mână spală pe alta și amândouă spală fața, PNL-PDL + PSD = love, minus perioadele de campanie electorală, iar societatea e dezbinată, ca și când cineva ar fi urmărit expres să pună-n practică vechea ideologie romană „divide et impera”.

Când ai mintea înfierbântată de ideologii (de altfel, doar fațade) nu mai vezi dezastrul de sub nas. Iar dezastrul de sub nas a fost politizarea integrală a administrației. Numirile politice au distrus complet România, au dat peste cap ierarhiile, au aruncat în aer valorile. S-a umplut țara de Neica-Nimeni ajunși peste noapte să conducă totul. Ca dintr-o matrioșcă nesfârșită au ieșit Ceaușești din Ceaușești din Ceaușești, la toate nivelurile. Mici tirani, mici satrapi de provincie, luând în stăpânire fiecare bucățică din viața publică a țării. La fel au stat lucrurile și la Sinaia – găști de șmecherași, înconjurați de alții de teapa lor. De sus până jos.

Să ocupi spațiul public și să-l faci să devină la urma urmei proprietatea ta nu e greu dacă ocupi întâi mințile oamenilor. Și cum le ocupi mințile? Controlând mass-media. Sunt două decenii de când pseudo-televiziunile din România nu induc decât frică și incertitudine, de când nu promovează decât non-valori și în definitiv ocupă locul lăsat liber de școală (a fost abandonată educația, în curând o să aibă mai puțin buget decât cel pentru pensiile speciale, iar cercetarea nu există — alt vis spulberat).

Și iată cetățeanul: fricos, derutat, fără putere. Oameni servili, peste care politicienii hrăpăreți nu vor avea nicio problemă să pună șaua. Și apoi “divertismentul” oferit de mass media: gunoi deversat direct peste consumatori.

Cum s-au pervertit mijloacele mass-media? Simplu, la adăpostul scuzei că e capitalism și doar profitul contează. Presa a devenit chelnerul mulțimilor. Interesul public a fost înlocuit cu interesul unui public tot mai inept. Ce dorește, domnul? Ce dorește, doamna? Crime? Violuri? Cancan? Divertisment de cea mai joasă speță? Umor de grotă? Presa e aici să vă deservească și să vă mângâie sub barbă. Așa că, la pachet cu scuza că totul se face doar pentru profit, a venit și imbecilizarea în masă.

Dacă până în anii 1990 nu-i băga nimeni în seamă pe proștii clasei, ai școlii, ai satului, nu-i întreba nimeni nimic, luându-i pe bună dreptate drept ceea ce erau, odată cu goana după profit cu orice preț (prețul fiind chiar distrugerea societății) proștii au fost scoși din umbră și așezați pe soclu, în centrul societății. Și dă-i și închină-te la proștii clasei. Fiindcă, de, sunt proști, dar ’’e mulți’’.

„Asta se cere!”, s-au tot apărat chelnerii din media. Și uite așa am ajuns noi astăzi aici. Fiindcă prostului îi poți vinde orice gogoașă de emisiune, de serviciu, de produs. Calitatea costă și așa a dispărut calitatea și din mass-media și din societatea românească, manelele au înlocuit folclorul românesc, fetele cu buricul gol au luat prim-planul ecranelor TV, iar educația s-a dus la vale.

Și politicienii ce faceau în tot acest timp? Afaceri, evident! N-aveau treabă cu țara și ce se întâmplă în ea.

În contextul numirilor politice (incompetenti puși în functii), cu prostul scos din umbră și pus sub lumina reflectoarelor din sete de profit, România a ajuns să experimenteze o altă nenorocire, probabil cea mai mare dintre toate de până atunci: invidia și ranchiuna mediocrului. Pentru că cei slabi, care s-au trezit prin diverse cumetrii, pile sau șpăgi ajunși în funcții mari, dintr-o adâncă invidie pe cei competenți, la nivelul cărora nu s-au putut ridica niciodată și care în trecut îi ironizau, au început să distrugă tot ce era considerat de valoare și să reconstruiască după propria lor judecată (vorba vine judecată).

Treptat, gașca nouă de politicieni a înlocuit gașca veche. În goana după voturi (funcții) și susținere din partea americanilor, speculând momentul, noii politicieni au adoptat instant modelul SUA și au început să se întreacă în declarații și promisiuni despre egalitate, bine comun, ”justiție socială” și ”corectitudine politică’’, ultimele neavând definitii clare — teren propice pentru manipulări, și astfel omul-masă* a ajuns normă (nu doar la noi), principalul reper al declarațiilor politicienilor, mass mediei și companiilor.

Astfel de programe politice au fost și sunt extrem de seducătoare pentru cei slabi, deoarece promit Raiul și abolirea inferioritații care le provoacă atâta durere. Însă ’’justiția socială’’ de secol XXI nu este nimic altceva decât pură invidie colectivă.

„Invidia a fost considerată cândva unul dintre cele șapte păcate de moarte, înainte de a deveni una dintre cele mai admirate virtuți sub noul său nume, justiție socială” – Thomas Sowell, ‘‘The Quest for Cosmic Justice’’

Cei slabi, ajunși la putere, încearcă să răstoarne tradiționalele sisteme de valori. În ziua de azi, ca niciodată în istorie, slăbiciunile și naivitatea sunt promovate, încurajate și prezentate ca virtuți. Însă cu toții știm că marile realizari arhitecturale, științifice, tehnologice și medicale ale omenirii au fost realizate de oameni inteligenți și curajoși și nu de oameni proști, slabi sau care nu-și cunosc sexul; de oameni ce purtau trasaturile de caracter ale vânătorului și nu pe cele ale vânatului; de cei care sperau să fie eroi, nu victime.

Egalitarismul? O altă gogoașă precum justiția socială și corectitudinea politică. Da, oamenii sunt egali în fața legii, însă oamenii nu au aceleași trăsături, nu au aceleași resurse și cu siguranță nu au aceeași valoare pentru societate. Și această ideologie, redefinită de mai marii lumii după chipul și asemănarea secolului XXI, se bazează tot pe invidie și nu pe dorința de a face dreptate sau acte de caritate.

„Voi, propovăduitori ai egalității, astfel, din voi, nebunia tiranică a neputinței strigă după „egalitate”: astfel, apetitul vostru cel mai secret de tiran se deghizează în cuvinte de virtute. Încrederea în sine acrită, invidia reprimată… ele izbucnesc din voi ca o flacără și o nebunie a răzbunării” scria Friedrich Nietzsche în ’’Așa grăit-a Zarathustra”.

Fiecare om se naște cu gene, abilități înnăscute și potențiale diferite. Natura ne-a facut să fim diferiți (asta e și frumusețea oricărei specii), situație care ne plasează în ipostaze unice, inegale față de alții. Cum e posibil să contrazicem natura?

Uite că se poate. Ba chiar s-a mers și mai departe: ignorarea biologiei de bază și a faptului că perechea 23 de cromozomi la bărbați este XY, iar la femei este XX. Această realitate nu poate fi schimbată, oricat de mult s-ar zbate promotorii LGBTQ. Iar faptul ca unii bărbați din acele societăți au ajuns să se creadă femei (și invers) nu scoate în evidență decât problemele din acele societăți, în niciun caz nu e vreun titlu de glorie și dovadă de progres, de libertate. NB: e ciudat ca atunci când îți creezi un cont online să găsești formulare unde la rubrica Gender (sex) apar trecute: Masculin, Feminin, Altul. În trecut ar fi părut o greșeală sau o glumă…

Și toate aceste gogoși adunate au creat o și mai mare problemă (vedeți cum tot cresc aceste probleme): persoanele de calitate, de calibru, inteligente, nu vor permite niciodată să fie ținute prizoniere mofturilor maselor, care inevitabil sunt stupide. Cum încearcă impostorii ajunși la putere să rezolve această problemă? Prin adoptarea acestor nebunii la nivelul instituțiilor de stat. Incredibil, dar adevarat! Aceasta este ’’moralitatea’’ woke — vine din SUA.

Doctrina Woke poate fi privită ca o variantă modernă a ceea ce Nietzsche numea ”slave mentality” (mentalitate de sclav), o strategie străveche prin care cei slabi încearcă să înlocuiască valorile tradiționale ale unei societăți cu valori care îi fac să pară superiori din punct de vedere moral celor puternici. Nietzsche numea această strategie „un act de cea mai spirituală răzbunare”.

„Aceasta este, așadar, revolta sclavilor în morală: cei slabi, incapabili să întreprindă o acțiune fizică directă împotriva surselor mizeriei lor sunt împinși de ura lor înăbușitoare față de cei puternici să facă singurul lucru pe care îl pot face: să creeze noi valori, valori care să îi devalorizeze pe cei puternici…” – Brian Leiter in cartea ”Nietzsche on Morality”.

„Poate că nu știți, dar suntem angajați într-un război de tip sclav vs tot ceea ce este nobil… Am fost implicați în acest război, conștient sau inconștient, cel puțin în ultimele două milenii. Acum însă războiul a atins un punct critic, un punct în care fie vom prelua în mod conștient un viitor autentic – un viitor în care ființa umană poate crește, fie vom degenera și vom pieri.” – Lise van Boxel, „Warspeak: Nietzsche’s Victory Over Nihilism”.

Într-adevăr suntem într-un punct critic: iată-ne ajunși la razboiul din Ucraina. Fiindcă despre asta este vorba în acest razboi, de o ciocnire a valorilor: woke și globalismul promovat de Vest vs valorile tradiționale (religie, cultură) și suveranismul promovat de Rusia. Agresiunea imperialistă a Rusiei a fost forțată de SUA și de progresismul deraiat al americanilor și al aliaților săi.

În cartea ”Dupa virtute” filozoful scotiano-american Alasdair MacIntyre (domnul MacIntyre trăiește, este contemporan cu noi; la fel si Thomas Sowell, Brian Leiter și Lise van Boxel, citați mai sus) vorbește despre faptul că discursul politicienilor despre moralitate este profund irațional și mai ales despre faptul că politicienii refuză să admită că discursul lor este irațional. Să dăm un exemplu: ”Vrem Ucraina în NATO și am inițiat un proiect în acest sens.” Numai că acest lucru ar însemna instant activarea articolului 5 al NATO, deci război mondial. După mintea politicienilor woke, transformarea unui război regional, care are loc în estul Ucrainei, într-unul mondial, este un lucru rațional. Incredibil! Zilnic se bat recorduri noi de tâmpenii auzite din gura politicienilor de pretutindeni.

Astfel de politicieni nu pot duce lumea decât spre dezastru complet și, deși unii nu realizează, fiind prea ocupati pe TikTok, Instagram sau la coadă la Gondola din Sinaia, omenirea e la un sfert de pas de o catastrofă globală. Tâmpenia cu ’’rușii sunt slabi, n-au nici nădragi pe ei, nu vă temeți, doar noi suntem mari și tari’’ e doar propagandă, e narativul american impus mass mediei din statele aliate, pentru ca nu cumva, de teamă sau din sentiment de saturație (enough is enough), să se producă vreo revoltă care să ducă la rasturnarea vreunui regim care le e vasal.

Să ne întoarcem la Sinaia. Primarul se pregătește să se mute în vilă nouă, o vilă construită fix lângă Mănăstire. Ușor de dedus și faptul că este ateu (altă caracteristică a promotorilor woke), căci dacă ar fi crezut în Dumnezeu, s-ar fi temut să-și pună vila fix acolo. Iar ușurința cu care a decis să își facă vila acolo, denotă și faptul că nu se teme de opinia publică, că știe clar ce mașinărie și-a construit, cât de slabi sunt sinăienii și că voturile ar veni chiar dacă s-ar muta, cum spuneam la început, în Peleș. Ce mai așteaptă?

Dar nu asta-i marea problemă, după cum bine ai sesizat dacă ai ajuns cu lectura până aici. Problema cea mare este că politicienii precum Vlad Oprea, pe lângă șmecherii, vile și afaceri, împing și ei la aceeași căruță care circulă prin lume, și o împing într-o direcție extrem de îngrijorătoare.

Și tu, cetățeanul, te duci și pui ștampila pe ei cu lejeritate și fără un act critic prealabil, fără obișnuința gândirii critice, iar în jurul tău se distruge orașul, țara, poate chiar lumea… Țineți minte: votul nu este ceva secundar sau terțiar, care se întâmplă într-o zi de duminică, în care ai alte lucruri mult mai importante de făcut și mersul la urne e ceva de mică însemnătate. Nu! Lucrurile nu trebuie să stea așa! Votul e foarte important! La vot trebuie să mergi după ce ai studiat candidații și după ce ți-ai imaginat lumea pe care aceștia trebuie să o construiască. La vot trebuie să mergi mai pregătit ca la BAC sau la admitere la facultate. Toți candidații trebuie analizați și abia apoi trebuie decis cui acorzi votul. Votul nu trebuie dat pe gargară ieftină, pe un cozonac sau din instinct de aparență la trib politic.

Mânați de ideologii mediocre, intens promovate de clasa politică (unde predomină prostia și impostura) și de mass-media complice, suntem târâți spre dezastru, spre căderea în abisul inculturii și poate chiar spre apocalipsa nucleară.

De aceea unica soluție e conștientizarea faptului că ceea ce alegem contează, atât la urne, dar mai ales în viața de zi cu zi. Soluția este să fim foarte atenți pe cine alegem când mergem la urne, ce alegem să afirmăm și ce alegem să negăm, ce alegem să prețuim, cui alegem să acordăm atenție și cui nu, ce educație alegem pentru noi și pentru generațiile care vin din spate, ce alegem să iubim și ce alegem să respectăm.

Încheiem așa cum am început: puterea corupe, însă și slăbiciunile oamenilor corup, dând apă la moară politicienilor ca Vlad Oprea să se considere șefi peste orașe și zone istorice, peste oameni, peste țări. Peste suflete moarte, cum ar spune un scriitor rus născut în Ucraina…