De ce sunt importante alegerile și cum ar trebui să alegi ca să ieși din cercul subdezvoltării.

Ion Iliescu a numit, la scurt timp după 1989, democrația românească ca fiind una “originală”. Avea dreptate. În sensul că nu este o democrație clasică, o democrație consolidată, o democrație matură, o democrație sănătoasă. E mai curând o farsă. Și ca orice farsă aceasta poate degenera imediat în bâlci. Iar pe bâlci nu se poate întemeia nimic durabil.

Și la Sinaia e la fel – o democrație ”originală”, în sensul de nefuncțională, stricată. Și democrația fiind stricată, subdezvoltarea este asigurată. Ea poate fi mascată de perdele de fum, dar la prima criză serioasă tot acest castel de nisip se va prăbuși. Și se va prăbuși zgomotos. Dar până atunci toate consecințele nefaste: o economie fragilă, educație din ce în ce mai slabă, sistem de sănătate defect și tot restul. Cetățeni captivi, incapabili de autonomie, incapabili de gândire critică, dând mână cu mână cu primarul într-o horă stradală (dragi vecini de pe H.C.C. și Calea Bucuresti, când îți iese politicul în cale, mare atenție la buzunare!). Cum am ajuns noi aici? Să vedem.

Toți românii știu ce este acela un proces electoral și importanța sa. Ne tot jucam de-a democrația din 1990 încoace. Au trecut aproape 35 de ani de atunci! O viață de om, avea timp să se maturizeze până și o beizadea. Însă în realitate românii nu tratează foarte serios votul, considerând fie votul lor (un singur vot) nu poate schimba mare lucru, fie votul este o armă prin care poți i-o plătești adversarului sau chiar că votul nu contează deloc deoarece ”jocurile sunt făcute de dinainte”. O gândire minoră, o gândire primitivă, o gândire neconstructivă, o gândire care trebuie schimbată radical. Consecințele neluării foarte în serios a votului s-au dovedit la nivel național a fi dezastruase. Votăm prost și asta se vede în tot și în toate.

La noi, partidele politice par să se reprezinte doar pe sine, oamenii și clanurile lor. Nici vorbă de societate. Societatea unde e? Nicăieri, atâta timp cât nu se apără singură. Și apărarea se face la urne, dar și periodic, prin presă. Presa pune presiune și obligă autoritățile să-și facă treaba de autorități, să nu mai abuzeze. Ce rămâne în urmă dacă dispare presa liberă și dacă cetățenii nu iau în serios votul? Doar o caricatură. Și asta avem acum în România.

Logica procesului electoral este aceasta: eu, cetățeanul X al orașului Sinaia, pentru nu pricep la treburi de administrație publică, sau pricep, dar nu am chef să le fac, sau nu vreau ocup de aceaste sarcini fiindcă am altceva mai bun de făcut, îl deleg prin vot pe Y sau pe Z facă aceste treburi administrative în locul meu. Ăsta este procesul electoral. Iar partidele politice reprezintă fracții/bucăți din societate: unii îi reprezintă pe conservatori, alții pe liberali, alții pe socialiști, alții minoritățile etc. Ele ajung la un acord (politica e o artă a compromisului) și creează un cadru comun în care noi să putem trăi – acestea sunt legile. Ele trebuie respectate și cine nu le respectă suportă niște consecințe.

Asta e logica, iar aceasta este unica întrebare pe care alegătorul trebuie o pună înainte de a ajunge la urnă: care dintre candidații X, Y și Z este capabil și în măsură să ducă la îndeplinire sarcinile administrative ale orașului/județului/țării? Pun întrebarea, analizez candidații și apoi aleg îl votez pe unul dintre ei sau nu votez deloc dacă nu găsesc soluții (votul revanșard sau votul de dragul de a vota are mai mult potențial negativ decât pozitiv).

În felul nostru superficial deseori alegem votăm cu unul sau cu altul pe criterii puerile sau bizare, de preșcolari, gen votez cu Z pentru sunt prieten cu Z, votez cu W pentru spune glume mai bune și pentru are carismă, sau pentru vecinul meu, pe care îl urăsc, votează cu Y, care e rivalul lui W etc. Sunt erori de judecată severe care cumulate țin România pe loc de ani de zile și care au chiar potențialul de a o distruge total.

Veți spune: ‘’Stop, contează și caracterul omului! Degeaba e un excelent administrator dacă nu are și caracter.’’ Da, este important și caracterul, dar mai important e ca acesta cunoască meserie, știe ce facă și facă bine. Ideal este alegem un candidat care cunoaște meseria și care posedă și un caracter frumos, dar deseori nu avem șansa unei astfel de opțiuni. Și atunci trebuie votat cel care pare cel mai competent în îndeplinirea acestor atribuții – un absolvent al școlii de administrație publică sau un foarte bun administrator dovedit prin fapte (spre exemplu: care nu falimentat n societăți).

Un alt aspect care nu e prea bine înțeles de către români este acela că primarul sau președintele țării nu este și nu trebuie sa fie prietenul nostru cu care stăm la vorbă și la cafea, ci un funcționar care are rolul său precis în mecanismul de funcționare statului. În plus de asta deseori oamenii ce par mai nescrupulosi sau mai reci, se dovedesc a avea o productivitate mai ridicată și sunt preferabili pentru o societate comercială sau o administrație publică. Avem multe exemple la îndemână: marile branduri comerciale, băncile sau organizațiile financiare prosperă pentru la conducere e un morocănos sau un nesuferit, dar care acționează în interesul firmei/băncii/organizației, și nu o persoană care stă la râs și zâmbete cu toată lumea. Este o realitate. Criteriul meritocratic în domeniul de administrației este așadar esențial.

Pentru ca lucrurile  fie și mai clare voi da un exemplu: zicem (ne inspirăm din Kafka) în dimineața zilei de 9 iunie 2024, ziua alegerilor, eu trezesc sunt unul dintre candidații pentru fotoliul de primar al orașului Sinaia. Trecând prin filtrul întrebării scrise mai sus eu unul decide nu votez, deoarece eu am studii medicale și nu administrative. Prin urmare nu am ce căuta acolo, deci musai trebuie votez cu altcineva, cu o persoană care are profesia de administrator. Înțelegeți? Așa trebuie gândit dacă ne dorim progresul societății, care va însemna și bine personal. Dar pentru asta ar trebui vedem dincolo de burtă, să avem capacitatea de a ne pune în papucii altuia și să ne gândim la binele comunității. Dacă toți românii ar face alegerea trecând prin filtrul acesta, pe 10 iunie 2024 țara noastră ar face un mare pas înainte, deoarece ar avea în funcții numai oameni competenți (în acest exercițiu mi-am imaginat oamenii au și pe cine alege).

România nu a trecut prin iluminism (din care a decurs imediat umanismul), nu are o istorie democratică îndelungată, și asta se vede și la urne. Suntem căpiați. Cetățenii sunt tot cetățeanul turmentat din ‘’O scrisoare pierdută’’, iar dregătorii sunt puși doar pe furat, chiar și cu riscul de face un pic de pușcărie, la mișto (nu fac mai multă pentru că justiția este doar o  unealtă, ba înca una penibilă, lașă, a politicului – justiția nu e liberă în România, asta e o gargară și nu e liberă pentru că cetățenii n-au fost interesați de fapt de libertate; în 1989 au vrut citrice și televizoare color și cam tot asta vor și acum; apropo, la cum se mișcă justiția în România nu-l condamnă pe Iliescu nici dacă va trăi milenii întregi!).

La nivel de înțelegere al procesului electoral sper acum lucrurile sunt clare. Unica întrebare pe care alegătorul care dorește binele comunității (deci și al său individual) trebuie o pună este aceasta: cine dintre X, Y și Z este capabil să administreze orașul/județul/țara? Analizați atent și apoi alegeți! Până atunci inchideți facebookul, deschideți cartea, deschideți căpățâna, deschideți ochii, deschideți gura. Altfel, Somalia va fi nu peste mult un loc mai bun de trăit decât Sinaia (dacă nu este deja).

Așa începe drumul progresului. Nu trebuie votat pe prietenii, pe găști sau stupizenii. Nu! Uneori e posibil ca persoana pe care o simpatizezi și o admiri coincidă cu persoana care e cea mai competentă pentru funcție. Sunt cazuri fericite. Alteori nu și trebuie luată o decizie strict rațională. Încercați să vă folosiți de rațiune!

Votul e foarte important! Am mai scris asta în articolul ‘’Slăbiciunea corupe’’. La vot trebuie te prezinți ca la Bacalaureat: numai după ce ai studiat materia, adică toți candidații și după ce ai ales soluția care îți reprezintă cel mai bine interesele administrative în țară sau în oraș. Doar atunci e ok te duci și votezi. Dacă nu știi sau dacă în urma analizei constați niciunul dintre candidați nu îndeplinește criteriile pentru această importantă sarcină administrativă, nu votezi. Mai bine stai acasă decât faci prostii.

Cu o astfel de gândire România s-ar schimba în bine într-un timp foarte scurt. Cel mai probabil însă nu va fi așa. La noi e cu simpatii, cu nășica, cu tănțica, cu cumătrul, cu surioara, cu frățiorul meu, cu fratelo, cu tribul, cu neamul, cu vasalul, cu stăpâni și slugi, cu ”hă-hă-hă” ca-n evul mediu timpuriu. ne mai suparăm când alții ne consideră retardați istoric? La București au tupeu candideze unii al căror loc normal ar fi fost după o tejghea întrebând ‘’porție mică sau mare, cu ketchup sau maioneză?’’ sau chiar în pușcărie.

În Franța, după un scandal precum cel al azilelor groazei (încă o dovadă România nu a trecut prin iluminism și ca urmare nu pune mare preț pe viața umană), persoana învinuită ar fi avut probleme se mai angajeze și ca măturător de stradă sau de scară de bloc. De candidat la primăria capitalei nici nu s-ar fi pus vorba. Nici în glumele din Charlie Hebdo sau de 1 aprilie nu ar fi avut nimeni curajul (prostia) îl/o plaseze acolo. La noi însă… zâmbete, păcăleli și mult tupeu. Și nu e singurul exemplu negativ. Sunt semne mari batem pasul pe loc sau chiar dam înapoi.

Privit de la distantă procesul electoral din Romania părea mai sănătos în 2016 sau 2012 comparativ cu 2024. Cumva, față de 2016 și 2012, ne-am întors câțiva pași înapoi spre Evul Mediu. De asta Franța e unde e, iar România… Jale! În Franța cetățenii aleg numai oameni capabili în funcții. Aici nu merge pe ‘’îmi place de el sau de ea, îmi place cum zâmbește și vai ce bine i-a zis-o lui celalalt! Ce-am mai râs!’’. Cei incompetenți nici nu ajung candideze deoarece există filtre clare pe drum și oricum n-ar avea nici o șansă. Francezii aleg (votează) doar oameni competenți în funcții. Și se vede.

Trecând prin filtrul logic de mai sus, la Sinaia ar rămâne in cursa electorală doar două opțiuni logice: Vlad Oprea, primarul turiștilor, în funcție de 20 de ani sau Florin Gioga. Doamna Arieșan, deși are o experiență de consilier local, nu poate fi considerată un administrator. După criteriul explicat mai sus, această variantă de primar cade din start.

După părerea mea pică din start și varianta Vlad Oprea, deoarece, deși are o vastă experiență în administrația publică, acesta a dovedit în nenumărate rânduri el nu poate reprezenta cu succes interesele sinăianului de rând, fiindcă pune mult mai mare preț pe turiști. Plus problemele deja clasice de care am mai scris: depopularea orașului, fapt ce a condus rapid la împingerea comunității într-o fundătură intelectuală din care e greu dacă nu imposibil de ieșit, închiderea bazelor sportive (nu mai ai unde bați o minge și te iei de fumat cu anturajul sau stai pe telefon non stop), capitalism imoral exprimat prin construcții haotice, avize de construcție pentru toți, defrișări (vezi articolul ‘’Ce veți mai respira, nesătuilor?’’), inițiative aberante precum parcare în locul aleii istorice și simbolice Caraiman, numiri în funcții pe criterii politice sau de simpatii personale etc.

Camil Petrescu spunea piatra de încercare a intelectualului român este Caragiale și nu Eminescu. Avea dreptate. Mihai Eminescu romantizează, hiperbolizează și idealizează România ‘’țara mea de glorii, țara mea de dor… la trecutu-i mare, mare viitor!’’, pe când I. L. Caragiale ne așterne în față o oglindă exactă.

‘’Eu cu cine votez?’’ întreba ironic Caragiale prin vocea cetățeanului turmentat (românul de rând) în opera ‘’O scrisoare pierduta’’, intuind corect această bâjbâială românească de interpretare a procesului electoral. Acum însă avem un răspuns pentru această întrebare: la primărie, la consiliul local sau județean, la parlamentare, europarlamentare sau la prezidențiale trebuie votăm cu cine considerăm noi ne va reprezenta cel mai bine interesele administrative. Asta cu amendamentul să nu fim noi înșine niște pungași, niște nepăsători, niște neisprăviți…