Cum mai poate fi salvată România? Mai poate fi salvată? Dar Sinaia? Pe scurt: ce e de făcut?
De câte ori se întâmplă să vorbesc cu amicii din România, la sfârșitul discuțiilor am tot timpul aceeași senzație ciudată: și anume că aceștia nu s-au schimbat deloc, că gândurile și ideile lor sunt în același punct ca acum 15 sau 20 de ani. Sunt cumva prietenii mei blocați în timp, încremeniți în “proiect”? Au inventat aceștia mașina timpului? Sau altceva se întâmplă?
Când am stat să analizez mai bine am constatat că în România oamenii și ideile chiar bat pasul pe loc, deși trec zeci de ani. Nu e doar o impresie. E ceva mai grav: e o realitate. România rătăcește năucă într-o eternă perioadă de tranziție. E tot acolo, în zorii anilor 2000. Sinaia nu face excepție. E 2024, dar când te uiți pe afișele electorale dai tot de Vlad Oprea.
O persoană trezită dintr-o comă adâncă de 20 de ani îl va vedea, așadar, tot pe Oprea pe afișe. Tot pe Esca la PRO TV, la știrile de seară. Tot Netty Sandu îi va spune horoscopul; dacă schimbă canalul va da de eternul Gigi; în decembrie va vedea tot ‘’Singur Acasă’’ și alte filmele lansate la sfârșitul secolului trecut. Dacă se uită la știri va vedea că tot Piedone și Vanghelie candidează prin capitală și că-n politică se ronțăie aceleași idei fantasmagorice și promisiuni gogonate.
România e campioană la bătut pasul pe loc. Și e foarte greu pentru o mulțime să aibă o scară justă de valori dacă tot ceea ce face ea în restul vieții e greșit, dacă standardele ei estetice și morale sunt greșite, dacă aspirațiile ei sunt greșite. E greu să se schimbe. Vor ajunge să facă totul greșit și vor rămâne acolo fiindcă mai jos nu se poate, iar pentru a urca e necesară educație si noi valori (valori adevărate precum cultura, curajul sau modestia, nu cele propuse de secolul XXI) pe care nu au de unde să le mai ia. Aceste erori de gândire vor distruge apoi generații întregi.
Și nu au de unde să le ia pentru că liderii din România nu inspiră pe nimeni sănătos la cap. ‘’Vedetele’’ noastre sunt, cu nesemnificative excepții, niște non-valori, ba chiar niște anti-valori. Politicienii sunt doar maeștrii ai manipulării și ai socotelilor financiare. La TV vezi numai crime, știri despre ce escrocherii mai fac oamenii, și în general mesaje menite a induce frica, plus divertisment de grotă și discuții cu aceiași oameni blocați și ei mintal în epoci vechi.
Presa din România a murit, Dumnezeu s-o ierte! Școala șchiopătează. Bibliotecile au dispărut (mi-a trecut pe la ureche informația că într-un restaurant sinăian nota de plată nu se livrează în acele mape micute, clasice, ci în manuale școlare și în cărți ce poartă ștampila răposatei Biblioteci Orășenești – educația batjocorită de capitalismul imoral!), librăriile s-au rărit.
Până și terenurile de sport au dispărut. Unde să mai bați gratis o minge, cum era odată, făcând sport? Nu mai e nevoie de sport – avem droguri, băutură, păcănele. Și bagi droguri/băutură/păcănele cu anturajul, în timp ce te uiți cu admirație la cei care au bani, sperând ca într-o zi să ai și tu la fel. Și ce o să faci pentru bani? O să te apuci de muncă? Vei pune mâna pe carte? Munca e grea, sunt alte variante mai ușoare, nu? Și deși ești prost făcut grămadă, te crezi deasupra (sindrom Dunning-Kreuger), așa că o să faci “combinații”, adică o să fii un ratat sinistru care se crede zmeu și care face sluji pe lângă cei cu bani sau cei aflați la putere. Deci, de unde să aibă românii (implicit și foștii mei amici) o nouă viziune și o mentalitate sănătoasă de viață? E pe bune întrebarea: de unde?
Eu am avut noroc că am locuit în perioada 2014-2016 în același imobil din centrul Bucurestiului cu un jurnalist elvețian, care la scurt timp a devenit mentorul meu și omul care mi-a schimbat viața. Îl chema Reto Riech. Era un geniu. Reto fusese mult timp redactorul șef al ziarului financiar elvețian ”Stocks” și în acea perioadă era în Romania pentru a face o serie de rapoarte de țară, pentru diverși investitori. Reto s-a prins repede cum e România…
El m-a învățat un nou mod de viață, arătându-mi tot ce se face corect în Elveția și greșit în România. ‘’Never cheat your customer! That’s lesson number one! In Romania people do exactly the opposite.’’ ‘’Nu îți înșela niciodată clientul! Asta e lecția numărul unu. În România oamenii fac exact invers.” a fost prima lecție pe care am primit-o de la acesta. Atunci mi-am dat seama că întregul meu mecanism de gândire e greșit, că abordarea și modelul românesc erau exact opusul a ceea ce trebuie. A fost ca o trezire la o nouă realitate și de atunci am simțit că trebuie să petrec cât mai mult timp alături de acest om.
Îl vizitam des, aproape zilnic. Am ajuns să facem Crăciunul și Paștele ortodox împreună, când noi (eu și soția mea) la el, când el la noi. Au fost doi ani de iluminare, aveam propriul meu Voltaire care mă ajuta să fac tranziția înspre o mentalitate sănătoasă. Eram fericit și plin de speranță. Am învățat multe lucruri noi, am ajuns să cunosc și să-nteleg îndeaproape lumea finanțelor, dar cadoul cel mai de preț pe care Reto mi l-a oferit a fost o această nouă mentalitate. După ceva timp îmi schimbasem complet modul de gândire, de abordare a lucrurilor și învățasem valoarea planificării pe termen lung. Pe scurt: îmi deromânizasem gândirea — minciuna îmi părea oribilă; să dau țeapă? – ceva de neconceput.
‘’Think about the product and the customer and the money will surely come.’’ ‘’Gândește-te la produs și la client și banii cu siguranță vor veni!’’ îmi repeta Reto de câte ori discutam despre diverse modele de business. În România e invers – întâi ne gândim la bani și apoi la ceva afacere ca să îi facem, dacă nu cumva ne gândim din start să-i furăm sau să dăm țeapă unuia, altuia sau direct statului — precum ”marii” milionari ai României post decembriste ’89, de care auzeam tot timpul la TV, unde erau prezentați ca fiind super afaceriști și veritabile modele de urmat, dar care în esență erau niște bișnițari și escroci de tranziție. Ce diferență! De asta Elveția e sus, iar România e jos.
Fost coleg de școală cu unul din frații Jacobs (cunoașteți cafeaua) Reto îmi amintea mereu de diferențele sesizate în sistemul de educație românesc față de cel elvețian. Și nu vorbea numai salariile profesorilor. Tot pe mentalitate punea accentul. ‘’Cine nu pune întrebări va fi cel mai slab din clasă!’’ își amintea Reto că le-a spus învățătoarea în prima zi de școală. La noi și asta e invers – la ore vorbești doar întrebat! Școala (statul) te educă de mic că nu e bine să chestionezi autoritatea. Notezi acolo și te întreabă profesorul altă dată sau la lucrarea de control.
Din nefericire Reto a decedat în urma unui tragic accident petrecut în iulie 2016. Nu mi-am revenit din șoc câțiva ani, deși mai trecusem prin evenimente nefericite în anii de dinainte. Din fericire am reușit să salvez mare parte a cunoștințelor și sfaturilor sale de educație financiară pe siteul THELEADERJOURNAL.COM. Vă invit să vizitați acest site (e în limba engleză), în special în secțiunea ‘’The world of money’’, care abundă în articole care nu și-au pierdut și nu își vor pierde prea curând valabilitatea.
Deromânizarea gândirii (schimbarea mentalității de hoț) este deci cheia care va aduce schimbarea. Iar asta se poate face numai prin educație și prin copierea modelelor bune din lume sau de pe internet. Totul este acolo. Nu trebuie să inventați nimic. Trebuie doar să știți să faceți distincția între ce-i bine și ce e rău și să aveți răbdare și planuri pe termen lung. Dar pentru a face asta românii trebuie mai întai să-și conștientizeze înapoierea, să înțeleagă că ce fac în prezent nu e bine și să nu se mai creadă mari și tari, perfecți și primii în toate. E un pas absolut necesar. Am mai scris despre asta – citiți articolul aici.
La nivel de țară/guvern soluția ar fi ca toți românii, conștientizând înapoierea, să ceară prin referendum Uniunii Europene să-i împrumute zeci de miniștrii și directori pe o perioadă de cel puțin zece ani. E singura șansă a României! Ar fi o umilință, într–adevăr, dar altă cale nu există. Ai noștri nu sunt în stare să facă o potecă fară să-și bage în buzunare teancuri de bani. Ca să fure un nemernic un milion țara pierde sute de milioane, și pierde ani prețioși. Ani în care, așa cum insista și Reto în discuțiile noastre, ‘’the gap is widening’’ (distanța dintre România și alte țări se mărește) – citiți un articol pe această temă aici.
Încheiem cu o opinie despre cum trebuie abordate alegerile din aceast an făcând apel la o altă învățătură primită de la Reto: ‘’Regarding business but also life itself, trust is a train that stops only once!’’ – ‘’În cazul afacerilor, dar și în viață, încrederea e un tren care oprește o singură dată!’’. Așa e în lumea civilizată. Acesta ar fi un prim model bun de copiat și urmat.
Once upon a time in Bucharest… ❤️
