‘’Bravo!’’ cu cele mai mari ghilimele din lume…
Astazi am organizat un protest împotriva șobolăniilor administrației Oprea. Sunt destule, dar ne-am concentrat pe distrugerea Aleii Caraiman și pe distrugerea pădurilor. Prezența la protest a fost slabă din partea sinăienilor. A fost un recensământ al cetățenilor autonomi din Sinaia: ăștia sunt, vreo douăzeci.
Dezamăgirea e mare și la fel tentația de a lăsa orașul în paragina dorită de locuitorii săi, de a nu ne mai păsa, de a nu mai face nimic, de a nu mai scrie, de a nu mai semnala abuzurile. Am putea socoti că am înregistrat o înfrângere. Dar ar fi o socoteală falsă. Cei care au pierdut sunt sinăienii, cărora nu le mai pasă. Lașitatea, ignoranța, comoditatea, toate la un loc au făcut din Sinaia un loc irespirabil și vor sfârși prin a o distruge de tot.
Noi păstrăm tot ce am scris aici, toate dovezile aduse – ca un mesaj într-o sticlă aruncată în ocean; poate cândva cineva va descoperi că nu toți sinăienii au fost râme, că au mai existat și coloane vertebrale. Dar atunci va fi prea târziu pentru Aleea Caraiman și pentru pădure.
Dezamăgirea, spuneam, deși anunțată de mulți, e cruntă. Sinaia a fost trădată de locuitorii ei vremelnici, care au picat încă o dată testul istoriei, testul curajului, testul rațiunii, testul simțului civic, testul educației elementare. Majoritatea s-a pronunțat : nu dă doi bani nici pe pădure, nici pe istorie, nici pe ideea de oraș regal. N-au ieșit să își salveze pădurea, să apere Aleea Caraiman. Mai mult, cei nimeriți prin centru au preferat să traverseze pe trotuarul de vizavi, să nu se bage, să nu care cumva să se afle că nu sunt de acord cu abuzurile administrației Oprea. Nu circula nimeni pe trotuarul unde se desfășura protestul, pe când pe partea cealaltă era plin de oameni. În paralel cu protestul nostru era pusă-n scenă și o lecție de dresaj... Ce rușine, sinăieni!
Au trecut aproape treizeci și patru de ani de la revoluție și la Sinaia au trecut degeaba, mai ales că la Sinaia n-a fost nicio revoluție. Sechelele trecutului și îndobitocirea prezentului, frica și slugărnicia sunt în continuare dominante la Sinaia. Onoarea? N-ai să găsești. Demnitatea? Nu locuiește la adresă. Respectul față de istorie? Ți-ai găsit!
Locuiesc în Franța de cativa ani buni și probabil nu voi mai pune niciodată piciorul în Sinaia, care oricum începand de azi pentru mine nu mai există. Sinaia a murit! Sinaia e atunci – Sinaia copilăriei, a veseliei și a marilor speranțe.
Iar în Franța, într-o situație similară, ar fi ieșit populația unui întreg oraș să protesteze, ar fi fost zile întregi circulația blocată. La noi? La noi cetățenii nu se ridică la numele de cetățean. Au rămas niște slugi. În Franța s-ar fi alăturat protestului și locuitorii din orașele din jur. Ei nu ar fi dat din umeri, n-ar fi spus ‘’Ce ne pasă?”, ”Nu e treaba noastră!’’. N-ar fi spus că ”Merge și așa”, nu s-ar fi târât ca viermii prin viață. În România, solidaritatea e la morgă.
Iar la Sinaia am văzut. Câțiva sinăieni prezenți la ceva care îi viza direct, de care depindea însăși viața, demnitatea, istoria lor. Restul? Nimic. Aleea Caraiman? Facem ceva pe ea. Ce dacă au călcat pe aici Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Regele Mihai, sute de personalități? Nu ne pasă! Mai grav e că am auzit de la oameni pe care îi credeam dotați cu gândire și inimă întrebarea retorică: ”Ei, și ce-ți mai pasă ție?’‘
N-au venit la protest nici măcar cei care se bat cu pumnii-n piept că reprezintă opoziția. Opoziția lui pește prăjit! O adunătură de cațavenci, care din fleancă vor să facă, să dreagă, dar când e vorba de ceva concret dispar ca măgarul în ceață. N-au dat pe acolo. Iar unul dintre ei, un Zorro închipuit, chiar și-a permis să mă înjure prin mesaje text. Se temea că o să îi cadă masca, că o sa afle toți că n-are pic de influență. Totodată a demonstrat și faptul că dacă lui nu îi iese nimic la capitolul imagine, orice acolo, atunci nu-i pasă de Sinaia. Se screme să pară opozant în online, cu un limbaj de lemn, de râd de el și curcile alfabetizate. Și ăsta se vrea candidat? Primar? Haha! Poate doar dacă vrem să îl regretăm pe Oprea. Georgini Houdini? Dispărut și el. Magicianul apare în campanii și dispare apoi convenabil. Truc vechi, Abracadabra, votează-mă și nu mă mai vezi, nu mă mai auzi patru ani!
Noi n-aveam material nici de covrigi și eu ceream tort… E clar: nu mă pricep. N-am treabă cu politica, nu e lumea mea. Sunt naiv și nostalgic. Oamenii i-am crezut mai buni decât sunt și la fel am văzut și Sinaia. Am trăit mereu în altă lume. Asta e, rămân la Sinaia din imaginarul meu, din copilăria mea frumoasă și veselă. Pe aia nu poate s-o distrugă Oprea.
De aici, din Place de la République, din centrul Parisului, nu mă socotesc însă învins de cei indiferenți. Repet: ei au pierdut cu adevărat. Dacă le-o da Dumnezeu mintea cea de pe urmă, cândva vor înțelege. Deși, unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
Rușine, sinăieni! Astăzi v-ați mai bătut un cui în sicriul care vă duce îndărăt în bezna evului mediu, dată cu sclipici și parcări de alde Oprea. N-aveți un oraș, ci un mormânt văruit. Dar ce vă spun, că oricum nu va pasă?!
Nu v-ar crăpa obrazul de rușine…
