Sinaia – Septembrie 2020

Seară răcoroasă de toamnă.

 

Sinaia, Perla proverbială din caldera munților Carpati, se pregătește de culcare. Sub pătura cerului presărat ici-colo cu stele este puțină mișcare. In alte timpuri cartierele ar fi fost luminate generos, de multe apartamente prin care familiile forfotau a viață și entuziasm. Cândva. Acum blocurile sunt chiar mai zgârcite decât stelele serii la numărul ferestrelor cu bec aprins, însă darnice-n bannere „DE VÂNZARE”, cu adiacentele detalii de contact. Familiile s-au pripășit, pare-se, prin alte locuri. La fel și fericirea…

 

Alimentara de cartier modest din colțul străzii, cu produsele ei și mai modeste, se apropie de ora închiderii. Sub lumina neonului de la intrare, profilul lui Nea Ionel apare șovâlcăit. Cândva Nea Ionel era un maistru apreciat la fostul MEFIN. Erau anii lui de glorie, dimpreună cu ai uzinei care fremăta peste 5000 de suflete în fiecare zi pe porțile deschise. Cândva… In prezent Nea Ionel este un banal asistat social, fără ocupație, dar și fără familie – ai săi copii sunt plecați de mulți ani pe alte meleaguri. Mult prea mulți ani… Patima alcoolului i se citește adânc pe chipul pierdut și-n mișcările clătinate. Pășește cu stângul înăuntru, mai să se-mpiedice. Cât p’aci! Cu greu ochește frigiderul și năzuitele doze de bere din fundul încăperii. Încă mai are un rest din ajutorul de șomaj al lunii cât să curme setea dionisiacă care niciodată nu-i dă pace. Hop! (cade) Și lat se întinse acum, când avântul îl îmboldi spre frigider, fiindcă-n calea sa era un mic aranjament de croissante la promoție, încăpățânat să-i strice seara cu noi pagube/datorii. Că nu doar croissantele căzură victime, flecite, sub Nea Ionel, ci și tot raftul cu patiseria cocă-goală de lângă, în octavele indignărilor înalte, presărate cu multe invective, ale casierei.

 

„Ce am fost și ce-am ajuns…” pulsă prin ceața minții, anemic, un ultim gând al lui Nea Ionel înainte de a îmbrățișa inconștiența.

 

România ultimelor decenii adjudecă anual un (rușinos) loc fruntaș la consumul de alcool dintre țările din Europa. Totodată România este lider în topul țărilor UE cu WC-ul „în fundul curții.” Iar ~4.3 milioane de români locuiesc în case sărăcăcioase, ce rivalizează cu condițiile din evul mediu. Sărăcia și nevoile dovedesc neamul. Nici nu e de mirare de ce atâția români aleg calea pribegiei, părăsid temporar sau definitiv țara spre a emigra în Vestul mult mai bogat și civilizat. Nivel de trai scazut, aproximativ acelasi numar de salariați activi vs pensionari & someri, salarii mici, restanțe si multe rate bancare. În sens larg toate problemele enumerate mai sus sunt în variate grade marca sărăciei extreme, vizibile direct și indicate clar prin MPI (Multidimensional Poverty Index/Indexul Multidimensional al Sărăciei): sănătate precară, nutriție neadecvată, educație deficitară, standard de trai slab (salubritate, accesul la apă potabilă și implicit calitatea sa, electricitate, locuință, bunuri, economii). Sărăcie cu și mai multe efecte colaterale profund-negative care afectează România constant.

 

 

Dincolo de amenajări stradale, ronduri de flori și copăcei exotici (iarna nu-i ca vara… la tropice?!), locuri de joacă pt copii durate din pripă lângă containerele de gunoaie sau țevi de eșapament, sîc! – clar o planificare urbană impecabilă – promisiuni goale și joaca de-a construcția pe lângă același „nou” Spital pornit din anii ’90 ani încoace, foișoare de metal verde, mereu și permanent închise, chiar de la amplasare, plus cabine „britanice” de telefon roșii, evident goale (de rol, țintă, țel; vechi de 8 ani la dată, dar care probabil au costat consistent „o mică avere” – clar fonduri folosite chibzuit!), pavamente reîmprospătate care apar fix-și-numai în campaniile electorale ale primarului de 16 ani în funcție (spre a le etala laudativ ca realizări cu fast și fâs), realitatea individuală a sinăienilor e în toți Nea Ioneii care bântuie serile și nu numai, șovâlcăiți, printre păcănelele, pariurile si bodegile de cartier.

 

– în salariul minim net pe economie – 1.346 lei – acordat în majoritatea posturilor din turism și comerțul cu amănuntul (singurele ramuri principale de activitate economică sinăiană);

– în scăderea demografică constantă: la începutul anii ’90 demografia Sinăiei cumula peste 15.500 de suflete, la recensământul din 2002 se înregistrau 12.512 locuitori, iar în 2011 numărul scade suplimentar la 10.410 persoane; probabil acum, 2020, ne apropiem de 9.000 rămași;

– în paleta mică de slujbe/domenii disponibile – cauza primă de migrație a tinerilor și nu numai – populația activă – spre alte regiuni din România sau străinătate;

– în îmbătrânirea populației curente ~31% seniori de peste 60 ani vs ~13% copii sub 18 ani;

– într-un MEFIN aproape ruinat atât ca entitate comercială cât și ca edificii/bază materială activă utilizată – în anii ’70-’90 peste 5.000 angajați figurau în documentele uzinei; actualmente Mefin, conform datelor CUI pe firmă, mai are doar 16 angajați;

– în foarte multele clădiri de patrimoniu lăsate în paragina vremii și timpului – cartierele Cumpătul, Furnica și parte din 1 Mai sunt presărate cu vile de epocă prin a căror ferestre goale și găuri din pereți suflă vântul perzaniei;

– în multitudinea de mesaje cu „spațiu de închiriat” din ferestrele parterelor la N clădiri – unde odinioară erau variate magazine – actualmente geamuri prăfoase și goluri de incintă – cartierele Platou, Izvor, 1 Mai chiar și la bulevard, etc;

– în afișele „DE VÂNZARE” pe balcoanele blocurilor – în principal prin fostele „cartiere muncitorești” din sudul orașului, dar și pe multe vile-conac din nord-estul urbei, cu precădere zona Cumpătu care clar nu mai e refugiul boemei literar-artistice autohtone, ci șantier cu moloz prin fața curților, gunoaie, gropi (ilegale!) de gunoaie, plus noi vile aruncate hai-hui unde nu te așteptai și multe multe altele „mici și mărunte” lapsusuri.

 

Și realitatea asta economică a Sinaiei mai e în „afacerile căpușă” izvorâte din sărăcia de facto a oamenilor de rând – o marcă subtilă a sărăciei sociale și a tentativei de evadare, măcar de formă, de eludare a problemelor cotidiene, de a duce traiul cumva „de la un modest salariu, o pensie, un șomaj, o asistență socială la alta”: casele de amanet, casele de pariuri (plus „păcănelele” sub-adiacente) și bodegile dintre blocuri. Ca o ironie a sărăciei, aceste afaceri prosperă, speculând deznadejdea sărmanilor. Un simptom și cauză adiacentă a adâncirii în lipsă: nevoi, viciu, pierzanie. Stabilimente care sunt un barometru al degradării subtile ce năpăstuiește Sinaia de peste o decadă. Iarăși, de râsul-plânusul, în contrapunct cu osanalele clicii de la administrația orașului (lor le merge foarte bine!) ce de 16 ani face estetic „de formă fără fond”, poleială peste problemele reale ale locuitorilor permanenți ai urbei. În contextul ăsta, sloganul „O țară ca Sinaia” aduce mai mult a amenințare voalată…

 

Casele de amanet, casele de pariuri și birturile de cartier au apărut ca ciupercile după o ploaie primăvăratică prea copioasă, prin toată Sinaia, din centru și până-n cartierele muncitorești, mai ales în ultimii ani. Pe Malul Spitalului spre exemplu, la fostul centru de aprovizionare din perioada împușcatului, lângă stația de autobuz putem admira un ciorchine al abundenței: 2 case de pariuri una lipită de alta efectiv, flancate de 3 birturi, iar peste drum, la parterul unui bloc, o casă de amanet – probabil o ironie spumoasă.

 

Însă e pura realitate sinăiană de sub cetini și stele. La prag de seară (și nu numai), pe tot cursul săptămânii, aici pocnesc cele mai felurite scandaluri, cu Nea Ionei înfierbântați bahic și aprinși de ultimul pus al țării la cale, pe chiu și foarte mult vai. Oamenii săraci, amăgiți de iluzia parvenirii miraculoase, trec pragul păcănelelor și al caselor de pariuri amintite. „Poate astăzi reușesc!” își zice alt Nea Ionel, cu gândul că nu doar își va plăti rețeta și restanțele la întreținere, dar îi vor mai și rămâne bani. Iar după inevitabila pierdere, va îneca amarul zilei, pe datorie sau cu ultimii lei, la crâșmele din jur. Mult jur, împrejur și în jur. Prin noapte, mai ales a minții. Afacerile care speculează, ca un lanț trofic parazitar, psihologia neajunsului. Un cancer al orașului, dacă filosofăm malign.

 

 

Să te mai miri, indignezi și să strigi cerurilor când privești pe prea-orizontalul Nea Ionel, inconștient de șprițat, peste pachetele de croissante sleite, sub raftul dărâmat, că „o ducem bine, votam la fel” ?

 

Sau alegem schimbarea și educația? Nu, nu schimbarea de formă, de cap al hidrei, ci una de fond real. Una care adresează toate aceste probleme, reale, ale concitadinilor noștri, ale noastre, ale tuturor.

 

Pentru o Sinaia a tuturor, prosperă, pentru NOI sinăienii. ACUM avem puterea: LA VOT!