Actul IV/IV.

Familia Paraschiv are nemărginita durere să anunțe rudelor și prietenilor încetarea din viață în noaptea de 11 spre 12 August 2022 a celui care a fost soț, tată și bunic …

Primăria Orașului Sinaia transmite îndurerată sincere condoleanțe familiei Paraschiv. Ne luăm rămas bun de la Consilierul nostru …

 

Nu trecuseră decât unsprezece zile de când domnul Paraschiv bagatelizase valoarea trecutului, însă începând de azi noapte trecutul puse stăpânire pe el.

În oraș e zarvă mare. Să ne așezam într-un loc de unde să putem îmbrățișa întreaga scenă.

La parterul vilei elegante pe care răposatul Paraschiv o deținuse, rudele, prietenii apropiați, dar și curioșii, încep să se adune în număr mare. Plânsetul fostei soții și a fratelui său se amestecă cu vorbele oamenilor răspândiți prin casă și prin curte, creând un zbucium care celor sensibili le-ar provoca anxietate. Dintr-o cameră alăturată își face apariția Alina, care o întâmpină cu o îmbrățișare scurtă pe Dana, sora sa, abia sosită de la București, cerându-i din priviri să o urmeze într-un colț retras pentru a discuta.

Nu lipsesc nici personalitățile. Cu o bunavoință de suprafață și un zâmbet amical sub care se ascund diverse interese, primarul își croiește drum prin mulțimea de oameni aflați în curtea vilei, îndreptandu-se spre locul unde amicii lui, membrii Consiliului Local al orașului Sinaia, discută.

În centrul orașului trotoarele devin și mai înguste din cauza grupurilor de oameni opriți ca să vorbească. Fiecare minut din fiecare ceas al acestei dimineți se scursese cu gândurile și poveștile celor care l-au cunoscut. O ureche atentă ar fi putut auzi conversații șocante, ironice, nostalgice, indiscrete, spumoase, dar și unele care, mărturisesc, ar cam avea nevoie de traducere:

 

Alina: -Dana, ai ajuns. Vino aici!

Dana: -Of, ce veste tristă pentru o inimă îndrăgostită. Ha, ha! (pe fața i se citește râsul)

Alina: -Ușor, să nu te audă cineva!

Dana: -Parcă-l și aud cum spunea ’Te voi lua de mână și te voi conduce până la capătul vieții.’’ Uite că s-a ținut de cuvânt destul de repede. (zâmbește) Pentru asta îl apreciez. În schimb celelalte trăsături ale sale…

Alina: -Dragă, dacă ar fi să facem o comparație cu ce îmi rămâne în urma lui, defectele sale aproape că se șterg. (face cu ochiul)

 

 

X: -Urât a mai brodit-o Paraschiv!

Y: -Nu ca noi! (rânjind)

W: -Cică infarct… O fi fost bolnav și n-a știut? Părea cam agitat alaltăieri când am vorbit la telefon…

Z: -Nu cred să fi fost bolnav. Dar agitat era… În ultimul timp căpătase obiceiul de a exagera posibilele urmări ale răzmeriței cu Nenciu. Nu știu ce tot zicea de-un detectiv…

X: -Avea de ceva vreme un caracter cam nesuferit.

W: -Se cam înstrăinase de noi de când cu Alina…

Z: -Păi n-avea de ales. Asta e geloasă și certăreață… Pe lângă faptul că-i închipuită…

Y: -Mariane, tu nu zici nimic? Ai înghețat, în toiul verii, în prezența gândului morțîi? Te strivește greutatea acestui cuvânt? (glumește sarcastic)

Marian: -Încetează! Ce să zic? Plicticoasă obligație să mergi la înmormântare.

W: -Hai, mă, lasă! Era prietenul nostru…

X: -Dar Vlad unde-i? Că doar el ne-a sunat și ne-a dat întălnire aici.

Y: -Parcă poți știi vreodată ce ticluiește domn’ primar…

W: -Aaa! Uite-l că vine…

Vlad: -Domnilor, sper că incidentul cu prietenul nostru Paraschiv nu constituie un motiv suficient de serios pentru a ne schimba planurile de diseară sau cele pe termen lung.

Z: -Nici vorbă! Asta și discutam pe drum până să ajungem aici.

Vlad: -Remuse, tu nu aveai să-i dai răposatului ceva bani? Parcă vreo 50 de mii… După atâta fericire depusă din senin pe portofelul tău consider că se impune ca tu să dai masa de diseară.

X: -Mie avea să-mi dea 8 mii, nemernicul… Poate a notat pe undeva, că avea obiceiul asta. Poate nu-s chiar pierduți.

Y: -Apropo de notat, eu tocmai îi spuneam lui Marian că primul lucru de care ar trebui să ne pese ar fi să punem mâna pe registrul lui Paraschiv și orice usb-stick care se află în biroul său. Avea obiceiul de a păstra toate detaliile, sumele, nume, ce, când și cui…

Vlad: -Stați liniștiți. M-am ocupat deja. A fost al doilea lucru pe care i l-am spus Alinei la telefon azi dimineață.

X: -Și primul care a fost?

Vlad: -Cum care? Condoleanțe și că vestea mi-a străpuns inima precum o săgeată…

X: -Ah, da. Bun! Deci suntem acoperiți. Știți, cu ancheta asta…

Y: -Da, da. Plus că nu putem știi ce urmări ar putea avea această moarte neașteptată.

Z: -Calmați-vă! Aparențele sunt în favoarea noastră. Dar, desigur, tot trebuie să fim foarte atenți…

W: -Nici să exageram ca Paraschiv, dar nici n-aș vrea să ne punem rău cu justiția…

Y: -E nevoie mai mult ca oricând de unitate!

Vlad: -Lăsați pe mine! Amestec eu lucrurile de-o să caute ăștia ca prin bibliotecile borgesiene*(rânjind)

Z: -Vlade, tu nu te prea potrivești la un priveghi. Pari mereu vesel. (râde)

 

 

A :- Toată tristețea lumii e-n ochii dumneavoastră. Ce s-a intamplat?

B: -Pai n-ați auzit nenorocirea? Ce om minunat! Săracul! Ce păcat… Un om educat, sensibil, inteligent, cu privire luminată, viziune și voință de fier, un om însuflețit cu cele mai nobile intenții ce izvorau inevitabil din al său simț moral infailibil.

A: -Rogu-mi iertare, vorbim despre același Paraschiv? L-am cunoscut și eu… însă cred că-i acordați prea multă cinste cu aceste complimente.

B: -Of, dacă mi-ați înțelege drama… Pentru mine el era un om de milioane. Șansa mea! Săptămâna trecută avusese mărinimia de a mă invita într-o mare afacere. Nu dorea nimic de la mine. Nu mi-a cerut nimic. Tot ce ar fi trebuit să fac ar fi fost să accept să treacă o firmă pe numele meu, pentru că dânsul era implicat în altele mult mai mari și nu mai avea timp să se ocupe de aceasta. Mi-a explicat totul. Iar pentru acest gest banal, care nu m-ar fi costat nimic – plătea el toate actele – îmi promisese o sumă enormă în fiecare lună… Bani pe care muncind nu i-aș fi câștigat nici într-un an… Era atât de darnic. Trebuia doar să-l privești în ochi pentru a vedea ce suflet curat poartă.

A: -Ce spuneți acolo? Scuzați-mă dar domnul Paraschiv nu era deloc un model. Ba dimpotrivă! Tot orașul știe că era un șmecheraș.

B: -Vă rog să nu-l jigniți cu astfel de caracterizări!

A: – Jignit nu poate fi decât un om cinstit. A spune hoțului că e hoț e doar o constatare.

B: -Vă luați după gurile rele? El și-a câștigat întâietatea în societate doar prin tăria caracterului său și nu prin alte mijloace.

A: -Nu puteți crede una ca asta. Era prietenos cu dumneavoastră doar pentru că avea un interes.

B: -Interesul de a mă ajuta. Era om bun, iar această afacere era curată. Îmi explicase totul pe îndelete: firma aducea din străinătate diverse obiecte de decor urban: băncuțe, felinare, borne publicitare etc. Și cum dânsul nu putea să vândă direct Primăriei, fiindcă era consilier, mă rugase pe mine să îl ajut. Simplu!

A: -Căile întortocheate rareor duc la ceva deosebit. Cel mai probabil era o cursă în care ați fi căzut și ați fi fost unicul responsabil în cazul unei anchete. Fix acum când chiar se derulează o anchetă… Domnul meu, ei căutau un țap ispășitor sau domnul Paraschiv pregătea terenul pentru un nou tun.

B: -Cred cu tărie, și nimeni nu mă poate convinge contrarul, că cei din Primărie sunt oameni cumsecade, care doresc să ajute sinăienii. Iar domnul Paraschiv n-ar fi făcut niciodată ce spuneti dumneavoastră.

A: -Domnul meu, credeți-mă, singurul lucru care îi unește e ignoranța față de problemele reale ale orașului. În rest numai interese… Într-un fel e de înțeles – de când a apărut banul pe lumea asta, bunătatea, prietenia și încrederea sunt folosite ca momeli. Nu o să le găsiți niciodată împreună. Ori banul, ori ele. Uitați ce se întâmplă și în scandalul asta cu domnul Emil Nenciu. E cel mai bun exemplu.

B: -Prostii… O să se împace! Of, afacerea mea…

A: -N-aș prea crede că se împacă. O erupție vulcanică nu poate fi transformată peste noapte într-o bătaie cu flori.

B: -Lăsați că am auzit noi povestea cu domnul Nenciu…

A: -Din gura lor – cel mai probabil niște neadevăruri. Se știe că adevărul bate discret la ușă, pe când minciuna dă bunza peste toți. Trebuie să mai așteptați un pic și adevărul se va arata.

B: -Of, șansa mea de-a face bani! Un ghinion care nu mă va mai lăsa să dorm noaptea…

A: -Banii nu sunt totul. Spuneți-mi: ce-a luat cu el domnul Paraschiv? Vă spun eu: nimic. Cât despre gașca de la primărie… lor le e totuna. Singura necunoscută în prezent e numele persoanei care-i va lua locul. Matrapazlâcurile lor vor merge mai departe chiar de mâine.

B: -Ce iluzii îmi făcusem… Urma să îmi plătesc datoriile, să zugrăvesc apartamentul, să-mi iau mobilă nouă… Of, ce șansă pierdută! Ce sens mai are viața dupa o astfel de dezamăgire? Niciodată nu m-am simtit atât de lipsit de șansă ca azi… În el îmi regăsisem toate ambițiile uitate…

A: -Vă las. Pareți marcat de această aparentă șansă pierdută. Cât despre sensul vieții, vă spun eu care e: nici banii, nici apartamentele, nici averile, ci alți oameni. Alți oameni! Ăsta e unicul sens al vieții!

 

 

C: -Ei, dragul meu, toți mergem la vale, deși unii dintre noi aveau naiva impresie că urcă pe culmi înalte…

D: -Deci ai auzit de fostul nostru coleg de la Palas?

C: -Da! Veștile proaste circulă cu viteza luminii.

D: -Dar de la ce i s-a tras?

C: – Se zvonește c-ar fi făcut infarct. Stresul, banii, calicia. Apoi, dacă faci și câteva ilegalități și nu mai dormi bine noaptea…

D: -De când se amestecase în gașca asta parcă era hipnotizat, sedat, sedus de mirajul banilor. Acest anturaj toxic poartă întreaga povară a decăderii sale și a acestui final tragic.

C: -Nu-mi dau seama cum s-a lăsat atras într-un astfel de colectiv. Până să se imprietenesca cu ei, chiar el îi numea… Stai așa! Cum le spunea?… A, da: o peșteră de tâlhari!

D: -Era isteț, dar a avut o fire slabă. Iar cei slabi aleg întotdeauna, cu un vechi și strâmb refelx, minciuna și slugărnicia.

C: – Așa e… Să știi că eticheta ne obligă să mergem la înmormântare. Altfel nici cinci minute nu aș petrece în compania acestor… inși cu obiceiuri îndoielnice.

D: – Și activiști contestatari ai normalității. Să nu uităm asta!

C: -Da, da. Asta doream să spun. Niște denigratori ai valorilor morale ale familiei tradiționale, dezorientați care se ceartă isteric cu normalul, simțindu-se în continuu incomodați de acesta și de realitatea care îi contrazice la tot pasul.

D: -Slabe șanse să-i mai întoarcă cineva din oarba rătăcire. Partea proastă pentru noi sinăienii e că primarul și-a pus toți tăntălaii de iubiți în poziții cheie pentru deciziile administrativ fiscale.

C: -Și se vede…

 

 

E: -Vă salut, vecină! Minunat pretext pentru o bârfă. (zâmbește)

G: -Așa e. Îl știm de ani de zile.

E: -Tocmai de asta zic. Gândurile îmi fug cu mulți, mulți ani în urmă… Încă din tinerețe Paraschiv al nostru se arătase exact așa cum urma să fie toată viața: un om destoinic care îndeplinea cu strictețe ceea ce socotea că e de datoria lui.

G: -Iar datoria lui era să facă tot ceea ce era considerat ca atare de persoanele cu poziții ierarhice mai înalte. (râde)

E: -Mi-ați luat vorba din gură… (râde)

 

 

La firma de pompe funebre:

H: -Las’ să facem și noi un ban cu el. Și florile se vând bine…

I: -Măcar acum, că el pe cârca noastră a tot făcut…

H: -Ia uite ce epitaf ne-au trimis ăștia să punem: ‘’Nu mă sperie moartea atâta timp cât știu că mi-am făcut datoria față de familia și orașul meu’’… Pfff! (zâmbește ironic) O să iasă un monument… al ipocriziei.

I: -Așa cum a fost și el toată viața.

H: -O minciună ce va sfârși mereu în ridicol.

 

 

‘’Căci eternu-i numai moartea, ce-i viaţă-i trecător…‘’Mihai Eminescu, ‘’Memento mori’’

 

*biblioteci borgesiene – ”Library of Babel” – Jorge Luis Borges