Actul III/IV.

În această duminică de vară, de pe bolta cerului curat ca oglinda, soarele își aruncă generos razele peste parcul orașului Sinaia. La o masă îmbelșugată de la Cofetăria Parcului, nederanjat decât de sunetele castanelor care se crapă și lovesc asfaltul, domnul Paraschiv, bine îmbrăcat, cu o înfățișare puțin atrăgătoare, dar plin de sine și încrezător în forța seducție a banului, îl întâmpină prietenește, cu o lungă strângere de mână, pe domnul Nichifor:

P: -Bun venit, dragul meu! Ia loc! Am luat eu toate astea… (face un gest larg cu mâna spre mulțimea de prăjituri care tapetează masa) Te rog să accepți. Iar dacă mai vrei ceva să îmi spui. Mă bucur că ai venit.

N: -Mulțumesc, dar nu era nevoie. Am venit pentru a pune în aplicare celebra axiomă ‘’ține-ți prietenii aproape iar dușmanii și mai aproape’’. (râde)

P: -Sper că mă considerați un prieten. Observ că citați din Don Corleone*. (zâmbește) Hai că poate, poate, până la urmă, ajungem unde trebuie… (zâmbește)

N: -Nu vă legănați în iluzii, domnul meu! (zâmbește, la rându-i)

P (pe un ton foarte serios): -Ia spune-mi, prieten drag: ești pregătit să divorțezi de sărăcie? Te-ai gândit serios la ce ți-am propus data trecută? Mai bine spus: te-ai gândit vreodată ce înseamnă bogăția?

N: -Vă mulțumesc pentru grijă, dar sunt obișnuit așa cum sunt. Am un job simplu. Locuiesc într-un apartament modest, dar plin de raze de soare. Sunt mulțumit cu tot ce am și slavă Domnului mă bucur nespus că-s sănătos. Cât despre bogăție… Bogăția sufletului, a cunoașterii, a cinstei și onoarei, le am deja. Nu văd ce mi-ați putea oferi mai mult.

P (ironic): -Cine muncește, nu are timp să facă milioane. Iar eu asta doresc să vă ofer. Dragul meu, sărăcia era până de curând o boală aproape incurabilă. De la o vreme însă ea se poate vindeca foarte ușor. Cred că mesajul meu este destul de clar…

N: -Onoarea nu se mai poartă astăzi, domnule Paraschiv? Credeți că lanțurile ei se pot rupe așa ușor?

P: -Mă amuz! Dragule, astăzi, la Sinaia, onoarea se cântărește în bani. Societatea se pleacă numai în fața celor cu bani și avere. Acestea sunt noile virtuți ale lumii în care ne învârtim. Si nu doar la noi în oraș se întâmplă asta…

N: -Dar câte infamii acoperă acele conturi și acele averi?

P: -Conștiința nu-i o monedă cu valoare circulatorie, dragul meu Nichifor. (râde)

N: -Dacă vreți să lăsăm totul baltă, vorbiți-mi în felul acesta.

P: -Prieten drag, o să avem timp să ne certăm atunci când va fi de împărțit ceva. (zâmbește) Acum e timpul să vânăm. Te întreb direct: nu ți-ar surâde ideea unei căbănuțe în Valea Soarelul? A unui chioșculet într-un loc atent ales? Plus gândește-te câte alte drumuri ți se vor deschide…

N: -Domnul meu, bunăvoința dumneavoastră ascunde o prăpastie.

P: -Bunăvoința mea înseamnă capital.

N: -Sunteți bogați și credeți că totul se poate cumpără cu bani. Banii înseamnă într-adevăr ceva, dar cu bani nu poți cumpăra decât oameni. Cinstea, curajul, sănătatea sau hazardul nu se pot târgui.

P: -Copil mare ce ești… (zâmbește iar)

N: -Și, ca idee, cam ce ar trebui să fac pentru a obține toate acestea?

P: -Mi-ați spus data trecută ceva legat de-un detectiv particular și de un complot prin care se vrea înlăturarea celui pe care orașul Sinaia l-a onorat de atâtea ori cu voturile sale. Rolul dumneavoastră ar fi să ne spuneți numele răzvrătiților, tot ce cunoașteți în legătură cu intențiile lor și bineînțeles să zădărniciți toate curiozitățile celor pe care i-ați putea auzi, la magazin sau prin cartierul dumneavoastră, vorbind despre acest lucru. Atât!

N: -Ce mică și umilă socotiți că-i demnitatea omenească. Să mă dăruiesc precum Faust lui Mephisto? N-aș vrea să-mi schimb cinstea pe rușine.

P: -Emoționant… (ironic) Dar pentru cine atâta cinste? Pentru ce îi iubești pe sinăieni?

N: -Nu voi pica în această capcană!

P: -Credeți că devotamentul dumneavoastră și al câtorva ca dumneavoastră le poate împrumuta o frumusețe nouă? Și cam ce scadență ar avea acest împrumut? Ce își doresc cu adevărat prietenii dumneavoastră? Să pună ei mâna pe putere?

N: -Simțul civic și cel al răspunderii nu au scadență, domnule. Adevărata libertate nu poate exista fără ele. Ei, ca și mine, nu își doresc nimic altceva decât să scape orașul de sub jugul vostru.

P: -Dragul meu Nichifor, sincer vă spun că noi vrem doar pace. Pace și liniște în urbe. Tot ce ați fi făcut ar fi fost numai pentru a păstra liniștea, adică fericirea sinăienilor.

N: -Pacea unui cimitir… N-avem nevoie! Ceea ce dumneavoastră ați vrea cu ajutorul meu să răspândiți e oare fericirea sinăienilor sau propriul interes? Oare e fericirea pe care le-aș dori-o eu? Tare mă tem că mulți s-ar feri de această fericire… Poate oare simțul meu civic să-ndure năpăstuirea concetățenilor mei și a orașului acesta? Sinăienii sunt inima orașului, nu turiștii voștri! Deci, domnule Paraschiv, nu mă puneți pe mine să împart o fericire pe care singuri voi ați hotărât-o! Nu pot să fiu un servitor al găștii voastre!

P: -Mai gândiți-vă! Poate o să ne mai disprețuiți astăzi, dar de mâine veți ține la noi, veți găsi în noi acele abisuri fără fund pe care astăzi le numiți găști sau clientelă politică. De mâine ați putea fi prietenul nostru răsfățat. Dar fară noi ce rămâneți? Un vânzător oarecare, scufundat în stratul adânc al mediocrității… Nu v-ați plictisit de modestie? (îl privește cu superioritate)

N: -Cum se poate plictisi cineva care are atâtea speranțe în fața sa?

P: -Ce speranțe? Nu aveți șanse! Tot vom afla și tot în picioare vom pica.

N: -Cunosc bine cealaltă față a decorului… Știu că în acest oraș mulți sunt trădați, că zeci de ochi sunt cumpărați pt a-i urmări pe ceilalți… Și că fiecare vorbă a lor e prinsă, și-aducătorului mai scump plătită decât a fost vreodată o faptă bună… Domnule Paraschiv, cum m-ați privi dacă m-ați cumpăra ca și pe ceilalți? Doriți să mă corupeți pentru a face din mine un cal de paradă, o mărturie a faptului că acesta e unicul drum ce duce la bunăstare în acest oraș?

P: -Am fost și vom rămâne negustori. Pe cei ce ne susțin si ne dau informatii, îi răsplătim.

N: -. Iertați-mă, domnule, dar toate vorbele dumneavoastră nu sunt decât curse și momeli. Eu nu sunt și nu voi fi niciodată pregătit să-mbrac în vorbe de supus al vostru tot ce gândesc că cetățean onest. Oamenii sunt mai mult decât îi socotiți dumneavoastră!

P: -Serios? (ironic) Cred că dumneavoastră vedeți altfel lumea… Eu vă admir pentru asta, dar sincer vă spun, și nu-s doar vorbe goale, că marea majoritate a oamenilor nu vor reacționa niciodată în vreun fel, socotindu-se fie prea mici pentru un război mare, fie pentru că n-au încredere unii în alții sau pur și simplu nu le pasă. Apoi, dumneavoastră presupuneți că ar exista în ei un compas de moralitate și receptori de logică… Fals! (râde) Iar toate acestea sunt în avantajul nostru, dragul meu. Asta este situația! E simplu: noi, cei care conducem, îi ținem saraci. Apoi foamea își face treaba siluindu-le sufletul să facă pe plac stomacului și automatelor vicii ce vin la pachet cu sărăcia. Astfel simțurile lor ajung să înlocuiască puținătatea judecăților lor. În acest punct ei vor fi mereu ușor de cumpărat, întotdeauna de partea noastră, stangându-ne mâna smeriți atunci când ne-ntâlnesc, oricât de rău le-ar merge… Adevăr crunt, dar adevăr. Răzvrătirea voastră nu are nici măcar o șansă! Ai vazut și cu siteul vostru cu demiterea primarului… Câți au votat? O sută? (zâmbește ironic) Așadar, de ce vă pierdeți vremea în tabăra învinșilor, domnule Nichifor?

N (furios): -Știm că dreptatea nu ni se va face cadou și că va trebui să ne luptăm pentru ca ea să fie recunoscută. Forța nostră vine din adâncul sufletului, iar voi n-aveți arme ca să o opriți! Libertatea adevărată este izvorul puterii noastre. Aveți slugi pentru că în 18 ani ați distrus multe… Ați jertfit soarta multora dintre cei ramași aici. Cât despre ceilalți, care au plecat… Îmi aduc aminte de acele vremuri, de câți eram odată în cartier… Azi nu mai văd pe nimeni. Mi-aduc aminte de terenul școlii… Mi-aduc aminte de frumoasele festivale ale toamnei, unde formații una și una ne țineau în picioare ore întregi, chiar de era frig sau ploaie. De când ați venit voi macazul s-a schimbat năpăstios – oamenii care au priceput că nu vor avea șanse decât dacă fac parte din gașca voastră au ales să plece; terenurile școlilor le-ați închis cu lacăt; la festivale cântă anonimi și farmecul de altădată l-ați uns cu mici și bere ieftină. Ăsta-i oraș regal? Dați-ne înapoi tot ce ne-ați luat! Ce fel de demoni slujiți? Întoarceți-vă atenția spre nevoile sinăienilor de rând sau dați-vă toți demisia! Plecați!

P: -Despre ce vorbiți acolo? (mirat – nu înțelege)

N: -Prietenii si momentele plăcute petrecute alături de ei lasă în urmă amintiri nemuritoare. Aceste amintiri poartă în ele fericire. Iar fericirea este dezideratul suprem al oricăruia dintre noi.

P: -Amintiri? Lumea merge înainte, scumpul meu. Nu poți sta ancorat în ele și în trecut! Fă-ți altele! Lasă trecutul! (și mai mirat de ceea ce aude)

N: -Vă înșelați din nou! Amintirile sunt parte integrată a ființei umane! Ele dau valoare eului și cunoașterii despre sine. Amintirile ne clădesc! Nu sunt fleacuri ce pot fi ignorate. Înțelegeți acum de ce ne doare atât de tare? Înțelegeți de ce nu putem rămâne pasivi în fața dezastrului care s-a întamplat? Și de ar fi să plec din țară tot nu aș putea rămâne indiferent la ce se întâmplă în acest oraș…

P: -Oh, Candide*, mi-e teamă că am stârnit naivitatea și nevinovăția dumneavoastră. Îmi cer scuze!

Discuția ajunsă într-un punct ușor tensionat este întreruptă de apariția mai mult sau mai puțin așteptată a actualei soții a domnului Paraschiv. Alina este o doamnă tânără, avidă de parvenire, care aspiră din spirit de imitație spre distincții aristocratice și respectul tuturor sinăienilor. Povestea ei e lungă și o vom spune cu altă ocazie. Cert e că atenția ei pricopsitoare s-a îndreptat la începuturi către Marian, dar lovindu-se în mod repetat de imobila orientare ‘’inversă’’ a acestuia, a trebuit să își reevalueze opțiunile spre domnul Paraschiv. A reușit într-un timp scurt, grație tinereții zglobii, să îl despartă pe acesta de fosta lui soție, doamna Andreea L, cu care fostul recepționer ajuns afacerist petrecuse mai bine de 20 de ani și să treacă de la statutul de amantă discretă la cel de nevastă opulentă.

P: -Alina, dragă, dă-mi voie să-ți prezint un diamant care nu-și cunoaște potențialul: domnul Nichifor.

Alina: -Bună ziua!

N: -Bună ziua! Încântat!

P (către Alina): -Mergem imediat dragă.

P (către Nichifor): -Dragul meu Nichifor, mi-a părut bine să discutăm. Acum trebuie să plec. Zilele acestea am de încheiat o afacere mare. Mare de tot… (râde) Multe zerouri… (pleacă făcând semn cu degetul arătător spre tâmplă)

N: -Ce-i mult strică, domnule Paraschiv! Nu uitați asta! Multă înțelepciune vă urez!

N (către Alina): Doamnă! (dă din cap respectuos) O zi frumoasă!

 

*Don Corleone – personaj (The Godfather – carte si trilogie de filme)

*Candide – personaj (Voltaire).